Conecteaza-te cu contul de Facebook!
sau
E-mail:
Parola:
 
Conectare
Cetatea Bâtca Doamnei Piatra Neamt. Prezentare si informatii utile despre Cetatea Bâtca Doamnei Piatra Neamt.
Login with Facebook Contul meu Inregistrare Am uitat parola
 Romania
Ultima rezervare: acum 5 minute la Predeal

> > > > >

Cetatea Bâtca Doamnei Piatra Neamt

La 4 km de centrul oraşului Piatra-Neamţ, spre apus, dincolo de Schitul şi cartierul Doamna, pe o prelungire nordică a muntelui eponim, se înalţă ca o strajă a lacului de acumulare construit prin amenajarea hidroelectrică a văii Bistriţei, Bâtca Doamnei. Este o înălţime izolată (457 m.), smulsă din lanţul muntos, cu pante prăpăstioase spre apă, accesibilă doar dinspre sud, unde un drum modernizat înaintează până la poalele stâncoase. De aici, un drum improvizat urcă lin până pe creastă, unde s-au descoperit ruinele Cetăţii Dacice de pe Bâtca Doamnei, una dintre cele mai interesante şi mai comentate fortificaţii antice din Moldova.

Vestigiile arheologice de pe Bâtca Doamnei au fost descoperite de către neobositul cărturar şi cercetător Constantin Matasă, fondatorul Muzeului de Istorie din Piatra-Neamţ, care în urma unor sumare investigaţii făcute în 1928, semnalează într-un context neolitic-cucutenian şi existenţa elementelor La Tene.

Săpăturile arheologice începute pe o scară mai largă în 1957 şi conduse de N. Gostar de la Universitatea "Al.I. Cuza" din Iaşi, au confirmat presupunerile anterioare cu privire la evoluţia aşezărilor de pe Bâtca Doamnei. Primul nivel de locuire aparţine epocii neolitice, fazei Cucuteni A, suprapus de un strat subţire din epoca bronzului, de vestigiile dacice cărora le aparţine cetatea, şi de o ultimă fază aparţinând feudalismului timpuriu (secolele XIII-XIV). Evident că ceea ce interesează în mod deosebit este prezenţa acestei fortificaţii dacice pe care marea majoritate a cercetătorilor o identifică cu aşezarea menţionată de Ptolemeu.

Vestigiile dacice de pe Bâtca Doamnei ocupă o suprafaţă de aproape 20.000 m2 pe creasta înălţimii, folosindu-se platoul central şi terasele vestice, iar în unele cazuri şi suprafeţele nivelate în mod special pentru construcţii. Nivelul de locuire antică este destul de superficial (uneori cu o grosime de sub 25 cm) şi ca atare a avut mult de suferit de pe urma construcţiilor feudale, a tranşeelor săpate în cursul celor două războaie mondiale şi a plantaţiilor de conifere.

Arheologic, s-au determinat două nivele de locuire: unul datând din secolul al II-lea î.Hr., celălalt corespunzător perioadei dintre secolele I î.Hr. şi I d.Hr. În prima fază s-au făcut puţine construcţii de piatră, întreaga suprafaţă locuită fiind protejată de o palisadă cu o grosime de peste 6 m şi întărituri de piatră în punctele cele mai expuse unor eventuale atacuri. Ulterior, traseul acestei palisade a fost acoperit cu un zid de piatră, a cărui grosime depăşeşte 3,5 m. S-a folosit piatra locală, fasonată sumar prin dăltuire, iar temelia a fost amenajată şi consolidată prin două straturi de pietriş şi lut, aplicate direct pe stânca de bază. Paramentul exterior, îngrijit executat din blocuri de dimensiuni care se reduc de la bază în sus, are aspectul unui opus quadratum; spre interior se află un alt parament iar între ele un emplecton din pietre şi pământ, conferind aşezării aspectul unui oppidum.

Zidul de piatră se întindea ca un patrulater neregulat în jurul construcţiilor din interior şi se păstrează astăzi în mai bune condiţii doar pe latura sudică. Spre miazăzi, de-a lungul zidului de incintă, s-a ridicat şi o palisadă de protecţie întărită cu bârne şi nuiele, aceasta fiind latura cea mai vulnerabilă, unde se afla şi intrarea în cetate. Nu se ştie dacă zidul a avut bastioane şi turnuri de apărare, în condiţiile actuale doar în colţul sud-estic putându-se identifica urmele unui turn, dar şi acestea destul de răvăşite. Starea proastă de conservare a vestigiilor a determinat şi o anumită doză de scepticism din partea unor cercetători, care consideră că nu ar fi vorba de ziduri de incintă, ci de ziduri pentru consolidarea teraselor şi a celorlalte lucrări de amenajare a terenului.

Oricum, zidul exterior protejează mai multe construcţii concentrate îndeosebi pe platoul central, printre care şi mai multe locuinţe cu pereţi de bârne şi temelii de piatră. Dar cel mai important edificiu este sanctuarul alcătuit din aliniamente de tamburi de piatră, asemănătoare până la identitate cu cele descoperite în centrele dacice din Munţii Orăştiei. Indiferent dacă este vorba de un singur sanctuar cu aliniamente situate la nivele diferite, sau de două, după cum susţinea N. Gostar, prezenţa acestor tamburi de gresie, situaţi la distanţe egale de 1,9 m şi pe care geto-dacii ridicau coloanele de lemn în vârful cărora ardeau ofrandele aduse zeilor, relevă importanţa centrului de locuire de pe Bâtca Doamnei, cu un rol bine precizat în viaţa spirituală a populaţiei din zonă. Aceasta deoarece studiile arheologice efectuate în aria de locuire geto-dacică au impus concluzia că sanctuarele sunt destul de rare, ele apărând doar în aşezările cu un ridicat potenţial economic şi militar, cu evidente veleităţi de hegemonie într-o regiune sau alta.

Ceramica uzuală şi mai ales ceramica pictată (de o calitate care ne obligă să ne gândim la vasele greceşti cu firnis din epoca lui Pericle), obiectele de podoabă, armele şi uneltele de fier, dovedesc un ridicat nivel de dezvoltare socială şi o intensă viaţă economică. Bogăţia acestor vestigii, amploarea construcţiilor, tăria fortificaţiilor şi în general, capacitatea de a reproduce la proporţii reduse tot ceea ce s-a găsit în "inima fortificată a lumii dacice" din Munţii Orăştiei, conferă aşezării de pe Bâtca Doamnei atributele unui centru de primă importanţă, într-o zonă de intensă locuire geto-dacică aşa cum este Valea Bistriţei.

Ajunsă încă din secolul al II-lea î.Hr. la un înalt grad de dezvoltare, aşezarea de pe malul Bistriţei cunoaşte în timpul lui Burebista şi mai apoi al lui Decebal o îndelungată perioadă de înflorire. Foarte probabil că, odată cu încheierea celui de-al doilea război daco-roman sau imediat după aceea, survine şi sfârşitul fortificaţiei de pe Bâtca Doamnei, romanii fiind direct interesaţi în lichidarea acestui avanpost care periclita securitatea frontierei răsăritene a provinciei Dacia. Zidurile de pe Bâtca Doamnei s-au năruit sub presiunea unei forţe care supusese aproape toate marile imperii ale antichităţii, dar populaţia din ţinutul Kogheonului s-a hrănit veacuri de-a rândul din libertatea codrilor, revenind de fiecare dată pe vechile sale vetre. După un mileniu de aprigă furtună, zidurile de pe Bâtca Doamnei s-au însufleţit iarăşi de cântecele vitejeşti ale acelora care vor apăra cu aceeaşi tenacitate şi dacică sfidare a morţii, temeliile tânărului stat feudal românesc.

Ai întrebări? Folosește contul tău de Facebook și întreabă aici!

Biserica de lemn din cartierul Văleni
Impresii de vacanta
Ai fost la Piatra Neamt?
Publică-ți impresiile de vacanță!

Despre Piatra Neamt

Piatra Neamţ este un municipiu situat pe valea Bistriţei în nord-estul României. Oraşul de 135.842 de locuitori în 1992, 115.000 în 2006, este reşedinţa judeţului Neamţ şi datorită frumuseţii arhitectonice cât şi a reliefului a căpătat denumirea de Perla Moldovei. Din punct de vedere industrial este al doilea centru industrial al judeţului după municipiul Roman. Oraşul a cunoscut o dezvoltare economică remarcabilă în ultimul timp, fiind declarat [...]

0
0