Conecteaza-te cu contul de Facebook!
sau
E-mail:
Parola:
 
Conectare
Mănăstirea Secu Vanatori Neamt. Prezentare si informatii utile despre Mănăstirea Secu Vanatori Neamt.
Login with Facebook Contul meu Inregistrare Am uitat parola
 Bulgaria
Ultima rezervare: acum 147 minute la Albena

> > > > >

Mănăstirea Secu Vanatori Neamt

Hramul: "Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul", sărbătorit la 29 august

ISTORICUL MĂNĂSTIRII


La aproximativ 22 km de oraşul Târgu Neamţ, pe valea pârâului Secu (DC 160), ce se deschide în stânga şoselei care duce spre Pipirig şi Poiana Largului peste Muntele Petru Vodă, se păstrează o altă nestemată încrustată pentru veşnicie în diadema vestitelor focare de credinţă şi spiritualitate românească ale judeţului Neamţ: Mănăstirea Secu.

Aşezată într-o fermecătoare poiană ce se întinde la poalele Muntelui Vasan, protejată din toate părţile de înălţimi împădurite, Mănăstirea Secu are aspectul unei impresionante fortăreţe, fiind înconjurată de ziduri impunătoare ce se îmbină la colţurile incintei cu puternice turnuri de apărare.

Grupuri restrânse de sihaştri vor fi vieţuit aici şi în poienile ascunse de pe valea Secului încă din a doua jumătate a veacului al XIV-lea, aşa cum s-a întâmplat la Mănăstirea Neamţ şi în alte locuri din Moldova, depărtate de aşezările omeneşti dar care puteau asigura anahoreţilor hrană şi adăpost. Dar prima aşezare călugărească ce se cunoaşte aici nu poate fi mai veche de anii 1420-1450, când un grup de sihaştri condus de Zosim (sau Zosima) a curăţat un loc în pădure şi a ridicat o bisericuţă de lemn cu hramul "Naşterii Sf. Ioan Botezătorul", eveniment consemnat de altfel şi în Pomelnicul Mare al mănăstirii.

Ieşind din zona legendelor şi bizuindu-ne pe datele cuprinse într-o pisanie din 1530 păstrată până în 1910 în turnul-clopotniţă de la intrare, putem considera că Petru Rareş a ridicat la Secu, pe locul actualului cimitir, biserică voievodală înconjurată cu zid de către fiii acestuia şi Elena Doamna. Coroborând toate informaţiile de care dispunem, rezultă că schitul de la Secu a purtat multă vreme numele întemeietorului său, Zosim, şi că Alexandru Lăpuşneanu l-a înzestrat cu moşiile din hotarul Cetăţii Neamţ, pe care apoi alţi voievozi le-au întărit şi le-au extins.

Spre sfârşitul veacului al XVI-lea, construcţiile din jurul Schitului lui Zosim erau slăbite de vreme şi chiar biserica zidită de Petru Rareş, din cauze necunoscute, se afla în ruină. Această situaţie explică în bună măsură de ce în 1602 vechiul lăcaş a fost abandonat, ridicându-se actuala ctitorie a lui Nestor Ureche, mare vornic al Ţării de Jos, tatăl cunoscutului cronicar Grigore Ureche. După cum ne informează pisania originară aflată în zidul sudic al bisericii (şi ajunsă aici în urma unor adăugiri ulterioare) lucrările s-au săvârşit între 7 iunie şi 5 octombrie 1602, deci în numai 4 luni, ceea ce reprezintă - trebuie să recunoaştem - un record în materie, chiar dacă ne raportăm la marile construcţii din epoca lui Ştefan cel Mare, realizate şi ele într-un timp foarte scurt.

Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, cu ruga Preacuratei Maici a Domnului şi a Sfântului Înaintemergător Ioan şi a tuturor sfinţilor, cu bunăvoinţa dreptcredinciosului Domn al nostru, Io Eremia Moghila Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Moldovei şi a celor de Dumnezeu dăruiţi fii ai săi, Io Constantin şi Alexandru Voievozi şi a celuilalt frate al său Io Simion Moghila Voievod şi a copiilor lui şi cu binecuvântarea fratelui domniei lor, Preasfinţitul chir Gheorghe, Mitropolit al Sucevei, cu bună râvnă şi cu adevărată a lui de Dumnezeu dăruită agonisită, a făcut acest hram dumnezeiesc întru numele slăvitului prooroc Înaintemergător şi Botezător al lui Hristos, Ioan, şi a cinstitei lui Tăieri a capului, smeritul şi mult greşitul şi nevrednicul rob al stăpânului Hristos, Nestor Ureche mare vornic al Ţării de Jos şi cneaghina lui, Mitrofana, şi copiii lor, Vasile şi Grigorie şi alţi copii ai lor; Cinstite Sfinte Înaintemergătorule, pleacă-ţi pomenirea către binecinstitorul Domnului nostru şi a robului lui (Hristos?), Nestor Ureche mare vornic al Ţării de Jos ... şi Neamul lui pentru iertarea în acelaşi an, octombrie 5 (1602). 

După anul 1602, aşezământul monastic de la Secu a continuat să se dezvolte în jurul ctitoriei lui Nestor Ureche, ridicându-se noi chilii şi construcţii-anexe. Astfel, în anul 1640, în vremea egumenului Ghedeon, s-a construit în partea de sud-est a incintei Paraclisul "Adormirea Maicii Domnului", iar sub oblăduirea lui Nifon Udrea Trotuşanu s-a ridicat în partea de nord-est, între anii 1758-1763, Biserica "Sf. Nicolae", în amintirea lăcaşului cu acelaşi hram de la Cetatea Neamţ, pe care voievodul Vasile Lupu îl supusese canonic Mănăstirii Secu (în 1646), iar Mihail Racoviţă îl distrusese împreună cu cetatea, din ordinul turcilor. Puţin mai târziu, între 1775 şi 1779, cât a stăreţit Paisie Velicicovschi, la Secu s-au construit aproximativ 100 de chilii, pentru a le face loc tuturor călugărilor pe care marele cărturar îi adusese cu sine de la Dragomirna.

După plecarea lui Paisie Velicicovschi la Mănăstirea Neamţ (15 august 1779), aşezământul monahal de la Secu îşi pierde autonomia canonică, apărând în documentele vremii, până în 1910, ca dependentă de marea lavră a Neamţului sub denumirea de Mănăstirea Neamţ-Secu.

După greaua încercare din 1691, când şi la Secu se stabilesc vremelnic oştenii regelui polon Ian Sobieski, şi după pierderile suferite în tot secolul al XVIII-lea cu prilejul deselor incursiuni ale cetelor prădalnice de tătari, poloni şi austrieci, au urmat tragicele evenimente din vara anului 1821, care au marcat un adevărat dezastru în istoria acestei străvechi vetre mănăstireşti. Documentele vremii ne informează că, pe la mijlocul lunii august 1821, cetele eteriste urmărite de oastea otomană s-au retras în bună parte şi pe Valea Secu, însumând între 380 şi 500 de oameni sub comanda lui Iordache Olimpiotul şi a lui Farmache. Cei mai mulţi s-au adăpostit direct la Mănăstirea Secu, alţii, sub comanda lui Gheorghe Călăuz, au rămas pe valea pârâului hărţuind unităţile lui Emin Aga şi provocându-le grele pierderi. Nevoiţi să se retragă între zidurile mănăstirii sub presiunea unui duşman mai numeros şi mai bine înarmat, eteriştii sunt supuşi, în ultimele zile ale lunii august, la un adevărat asediu, în timpul căruia s-a folosit şi artileria. Timp de 14 zile asediaţii au reuşit să reziste furibundelor atacuri otomane, dar pierderile mari şi incendiul mistuitor care s-a declanşat în incinta mănăstirii i-au obligat, în cele din urmă, să intre în tratative cu Salih Paşa, care conducea întreaga acţiune. Amăgiţi de promisiunile acestuia, eteriştii s-au predat, fiind apoi măcelăriţi împreună cu monahii şi toţi cei care se adăpostiseră aici. Doar căpitanul Farmache şi 14 oameni ai săi au fost cruţaţi pentru a fi duşi la Istambul, unde au fost apoi decapitaţi.

Anii care au urmat distrugerilor şi devastărilor din 1821 au fost ani grei, ani de privaţiuni şi muncă asiduă, în timpul cărora s-au reparat zidurile incintei şi s-au refăcut chiliile cu Paraclisul "Sf. Nicolae". În 1832 s-a reconstruit Biserica "Naşterea Sf. Ioan Botezătorul" din cimitirul mănăstirii, pe locul micului edificiu de lemn ridicat de monahii lui Zosim, şi abia în 1850 se vor încheia lucrările de restaurare la ctitoria lui Nestor Ureche, aceasta fiind lungită, zugrăvită în interior şi împodobită cu o nouă catapeteasmă.

Totuşi, la sfârşitul veacului trecut, Mănăstirea Secu va continua să se afle într-o situaţie precară, fiind serios stânjenită în activitatea sa de subordonarea canonică faţă de Mănăstirea Neamţ. Acest fapt îl determină pe Mitropolitul Pimen Georgescu să acţioneze întru separarea celor două aşezăminte: în 1910 s-a procedat la împărţirea terenurilor, iar în 1919, odată cu aprobarea oficială, s-au întocmit şi primele bugete distincte pentru Mănăstirea Neamţ (cu schiturile Vovidenia şi Pocrov) şi Mănăstirea Secu (cu Sihăstria şi Sihla în subordine). Deşi în anii următori autonomia atât de râvnită a fost din nou pierdută, fiind pe deplin câştigată abia în 1950, Mănăstirea Secu s-a afirmat constant ca un puternic centru monastic şi spiritual din această parte a ţării, reuşind să se ridice la înălţimea bogatelor sale tradiţii istorice şi de cultură. 

PREZENTARE


Din punct de vedere constructiv, Mănăstirea Secu face parte din categoria aşezămintelor monastice fortificate. Ziduri puternice cu turnuri pătrate închid o incintă dreptunghiulară, pe laturile căreia se înşiră chiliile cu etaj şi toate celelalte construcţii specific mănăstireşti. Un turn-clopotniţă impunător prin masivitatea şi înălţimea sa acoperă intrarea situată la apus, iar în mijlocul complexului arhitectural tronează cu autoritate şi eleganţă ctitoria lui Nestor Ureche.

Construită din piatră şi cărămidă de către meşteri locali şi din Ţara Românească, biserica mare cu hramul "Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul" prezintă un plan foarte apropiat de specificul moldovenesc, dar în arhitectura sa întâlnim şi notabile influenţe munteneşti, care sunt mai pregnante în sistemul de boltire şi în sprijinirea turlelor.

Decoraţia exterioară se axează pe existenţa unui brâu median, încadrat de două rânduri de cărămizi dispuse "în zimţi" şi care împarte întreaga suprafaţă în două mari registre: cel superior, acoperit de un şir de ocniţe alungite, cu arcul de sub cornişă bine pronunţat, şi cel inferior, cu ocniţe mai mari şi mai puţin dense.

În interior, cupolele nu mai sunt aşezate pe cunoscutele arce în diagonală, specifice stilului moldovenesc, ele sprijinindu-se direct pe arcele masive ale naosului şi pronaosului, iar cele două turle se înalţă din mijlocul unor platforme octogonale, care fragmentează linia mediană a acoperişului. Între pronaos şi naos este bine delimitată încăperea gropniţei, unde se află mormintele lui Nestor Ureche şi soţiei sale Mitrofana, iar într-o nişă exterioară zidului sudic al bisericii s-a păstrat mormântul vestitului mitropolit-cărturar Varlaam Moţoc.

În îndelungata sa existenţă, biserica principală a Mănăstirii Secu a suferit numeroase restaurări, adăugiri şi modificări, dar a fost adusă cât mai aproape de forma sa iniţială în urma lucrărilor care au început în anul 1966 şi au continuat - cu unele întreruperi - până în 1984. Cu acest prilej s-a renunţat la unele "completări" târzii ce răpeau din strălucirea monumentului, s-au subliniat limitele edificiului din 1602 şi s-a asigurat integrarea armonioasă a acestuia în contextul întregului ansamblu arhitectural.

Pictura care împodobeşte biserica a fost executată în anii 1849-1850 de către zugravul Costache Lifşicar din Filioara, cu cheltuiala ieromonahului Calistrat, ştergându-se astfel urmele devastatorului incendiu din 1821. Zugrăveala este concepută în stil renascentist, cu puternice influenţe slavo-bizantine şi cuprinde în desfăşurarea ei principalele momente şi scene biblice care caracterizează iconografia ortodoxă tradiţională. Acestora li se adaugă, pe peretele vestic al pridvorului mic, portretele votive de o mare valoare documentară ale lui Nestor şi Mitrofana Ureche, precum şi cele ale voievodului Ieremia Movilă şi soţiei sale Maria.

Deoarece această pictură s-a realizat peste zugrăveala originară de la începutul veacului al XVII-lea, lucrările de restaurare la care ne-am referit au făcut posibilă recuperarea unor fragmente deosebit de preţioase din fresca anului 1602. Picturile descoperite la mormintele ctitoriceşti şi deasupra uşii dintre pridvor şi pronaos, care sunt mai ample şi mai bine conservate, relevă nu numai priceperea meşterilor care le-au realizat, ci şi izbitoare asemănări cu cele ce împodobesc zidurile acelui giuvaer medieval care este Mănăstirea Suceviţa.

După cum am amintit în treacăt, la capătul sud-estic al incintei a fost construit în 1640 Paraclisul "Adormirea Maicii Domnului", de către ieromonahul Ghedeon, unul dintre ucenicii Mitropolitului Varlaam. Înzestrat din 1853 cu o superbă catapeteasmă, operă a monahului Iulian, Paraclisul a fost reparat şi mărit în acelaşi an pe cheltuiala lui Sofronie Miclescu, pe când era episcop la Huşi.

Biserica-paraclis "Sf. Nicolae" din partea de nord-est, construită de egumenul Nifon Udrea Trotuşanu în 1758-1763 a fost distrusă în 1821, fiind refăcută apoi în 1824 prin grija Mitropolitului Veniamin Costache. Catapeteasma în stil baroc a fost executată de acelaşi monah Iulian, iar biserica serveşte astăzi "pravilei de iarnă", din noiembrie până la sărbătoarea Paştelui.

În cimitirul mănăstirii se ridică Biserica "Bogoslovul", construită în 1832 pe locul vechiului schit al lui Zosim, distrus de turci în 1821. Este un edificiu de o eleganţă frapantă, cu o turlă înaltă pe naos şi cu o faţadă în stil clasic, segmentată de pilaştri. Catapeteasma, de o deosebită frumuseţe şi bogăţie ornamentică, ar fi fost executată - conform tradiţiei - de către Nifon Udrea Trotuşanu la 1740, fiind adusă aici de la biserica mare a mănăstirii. Picturile sale, realizate în stil renascentist cu vizibile influenţe bizantine, au constituit o sursă de inspiraţie pentru numeroşi creatori de artă religioasă, printre care se numără şi Nicolae Grigorescu.

PATRIMONIUL

Ca toate celelalte aşezăminte monahale din ţara noastră, Mănăstirea Secu a constituit - în îndelungata sa existenţă - şi un important centru de cultură din care au izvodit numeroase creaţii de artă şi spiritualitate românească. Deşi nu s-au păstrat documente de epocă referitoare la activitatea cărturărească desfăşurată aici, suntem îndreptăţiţi să credem - pe baza informaţiilor indirecte - că aceasta s-a înfiripat încă de la constituirea Schitului Zosim, în cadrul căruia a funcţionat o veche şcoală de slavonie, chiar din cea de-a doua jumătate a veacului al XVI-lea. La această şcoală a predat egumenul Dosoftei (care nu trebuie confundat cu viitorul mitropolit) şi şi-au făcut ucenicia, de-a lungul anilor, cărturari de seamă printre care s-au numărat Mitrofan - episcop al Romanului şi Varlaam Moţoc - Mitropolit al Moldovei.

Fără îndoială că toţi aceştia, ridicându-se în ierarhia bisericii moldave, nu au uitat şcoala din care au pornit, ajutând-o să-şi continue activitatea şi să se dezvolte. Mai mult chiar, Varlaam Moţoc - autorul Cărţii româneşti de învăţătură (1643), al celor Şapte Taine a Bisericii (1644) şi a altor lucrări de referinţă din literatura noastră veche - se reîntoarce din 1653 la Mănăstirea Secu, unde îşi va afla sfârşitul la 19 decembrie 1657. Dacă mai adăugăm la toate acestea şi faptul că de la Secu a pornit în viaţa bisericească Dosoftei Barila, vestit cărturar şi mitropolit al Moldovei, creatorul Psaltirii în versuri (1673) şi al Liturghierului (1679) şi că printre ucenicii lui Varlaam s-au aflat mai mulţi ierarhi, mari sprijinitori ai culturii, trebuie să conchidem că această şcoală s-a numărat printre cele mai fecunde din Moldova, cu un remarcabil rol în definirea şi promovarea limbii române literare.

Se explică astfel şi existenţa bogatei biblioteci de la Mănăstirea Secu, în depozitele căreia se păstrează - printre altele - 252 cărţi româneşti de slujbă începând cu anul 1643 şi alte 512 tipărite cu litere latine după anul 1861, precum şi 190 de vechi lucrări slavone, 9 slavo-române şi 60 de manuscrise realizate în secolele XV-XVIII, mai ales de către copiştii locali. Printre cărţile rare aflate aici se numără Cazania lui Varlaam tipărită la Iaşi în 1643, Îndreptarea legii (Pravila lui Matei Basarab) ieşită de sub teascurile de la Târgovişte în 1652, Evanghelia românească apărută la Bucureşti în 1682, Evanghelia slavă editată la Moscova în 1760, Evangheliile slavone din 1763 şi 1766, precum şi marea Evanghelie moldovenească tipărită la Mănăstirea Neamţ în 1821.

Dintre manuscrise nu pot trece neobservate Liturghia slavonă executată chiar de Mitropolitul Varlaam, Evanghelia copiată de Mitropolitul Ghedeon în 1664 pe când era monah la Secu, Everghetinos - o parte din lucrarea lui Paul Everghetinos, din secolul al XI-lea, tradusă de ieromonahul Clement de la Mănăstirea Neamţ şi scrisă la Secu de către duhovnicul Timotei.

În mod paradoxal, deşi aşezământul monahal de la Secu a avut mai mult de suferit de pe urma prădăciunilor şi incendiilor, el şi-a păstrat până astăzi cea mai mare parte din odoare şi obiectele de cult, multe dintre acestea cu o deosebită valoare istorico-documentară şi artistică.

În biserica ridicată de Nestor Ureche atrage atenţia catapeteasma bogat împodobită, lucrată şi zugrăvită de pictorul Vasile Gorgos din Botoşani în anul 1834. Cu totul remarcabile sunt cele patru icoane împărăteşti ale acesteia, îmbrăcate cu splendide ferecături de argint la mijlocul veacului al XIX-lea.

Tot în biserica mare, strana principală este ocupată de o superbă icoană a Maicii Domnului, cunoscută sub numele de Cipriota şi a cărei "istorie" este tot atât de zbuciumată ca şi cea a mănăstirii care o găzduieşte. Ea a fost adusă din Cipru în anul 1647 de către voievodul Vasile Lupu şi donată bisericii "Sf. Nicolae" din Cetatea Neamţ. În 1718, când cetatea şi biserica sunt distruse din ordinul turcilor, icoana este adusă la Mănăstirea Secu împreună cu alte odoare, fiind aşezată mai întâi la Schitul Nifon, apoi în biserica din cimitir şi abia în 1876 pe locul în care se află astăzi.

Colecţia muzeală a Mănăstirii Secu este, fără îndoială, una dintre cele mai bogate şi valoroase, reunind un mare număr de obiecte liturgice, icoane vechi şi broderii, adevărate capodopere ale genurilor respective. Din acest remarcabil patrimoniu, ne rezumăm să atragem atenţie asupra crucii îmbrăcate în argint şi care datează din 1582, a celor două cădelniţe de argint aurit, a căţuilor cu decoraţiuni în filigran, adverei realizate în fir de aur şi argint şi a celorlalte obiecte donate de ctitori la începutul secolului al XVII-lea.

O piesă deosebită, cu impresionante calităţi artistice, este Epitaful ornamentat cu perle şi pietre preţioase, din inscripţia căruia rezultă că a fost lucrat în anul 1608 de către monahia Filoteia din Constantinopol, sub îngrijirea lui Nestor Ureche şi a soţiei sale Mitrofana. Se remarcă de asemenea Litierul de argint aurit, cu dense decoraţiuni în filigran, dăruit mănăstirii în 1834 de către Sofronie Miclescu, pe atunci Episcop al Huşilor, creaţie ce pune în evidenţă nivelul înalt la care ajunsese arta prelucrării metalelor preţioase din Moldova primei jumătăţi a secolului al XIX-lea.

Ai întrebări? Folosește contul tău de Facebook și întreabă aici!

0
0