Conecteaza-te cu contul de Facebook!
sau
E-mail:
Parola:
 
Conectare
Mănăstirea Govora Băile Govora. Prezentare si informatii utile despre Mănăstirea Govora Băile Govora.
Login with Facebook Contul meu Inregistrare Am uitat parola
 Romania
Ultima rezervare: acum 702 minute la Predeal

> > > > >

Mănăstirea Govora Băile Govora

Mănăstirea Govora este o mănăstire de maici cu hramul Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai vechi mănăstiri din Ţara Românească, precum şi un monument arhitectonic medieval de o rară frumuseţe. Numele "Govora" îi vine provine probabil din derivarea slavului găvariti, a vorbi, a spune şi prin extensie izvor, murmur de izvor, sau din dialectul traco-dac care înseamnă "adâncitură", vale cu multe izvoare.

Amplasare

Mănăstirea este situată la poalele dealului Coşul Mare pe raza comunei Mihăeşti, pe fosta moşie Hinţa, la 6 km de Băile Govora şi la 18 km de municipiul Râmnicu Vâlcea.

Arhitectură

Biserica mănăstirii, aşa cum apare astăzi, este ridicată pe un plan treflat având o singură turlă aşezată pe naos, care are o cornişă de cărămidă în formă de dinţi de fierăstrău. Pereţii exteriori sunt drepţi, singura ornamentaţie arhitectonică fiind un brâu cu trei funii ce o desparte în două. În rest sunt netezi, zugrăviţi în alb, având ferestruicile înguste cuprinse între încadramente simple, netede, acestea fiind dublate de un chenar cu motive geometrice şi vegetale. Pridvorul se sprijină pe 8 coloane de piară simple, puţin îngustate spre vârf, terminate cu capitele late fară ornamentaţie. Tâmplele coloanelor şi bolta pridvorului sunt acoperite de picturi murale. Decoraţiunea murală interioară în schimb este deosebit de bogată lucrată în tehnica fresco, de zugravi cunoscuţi ai epocii brâncoveneşti, semnăturile acestora fiind incă bine conservate.

Incinta mănăstirii este de formă poligonală, aproape trapezoidală, având lungimea, pe axul E-V de 60m, cu latura vestică măsurând 67m şi cea estică 30m. Ea este compusă din zidul exterior pe care sunt situate încăperile folosite drept chilii precum şi beciurile de suprafaţă. Chiliile sunt dispuse pe două niveluri, un parter supraînălţat şi un etaj, acesta din urmă fiind adăugat în secolul XIX. Săpăturile arheologice au arătat 6 faze de extindere a incintei, în cea de la mijlocul secolului al XVII-lea funcţionând şi tipografia lui Meletie Macedoneanul.

Turnul-clopotniţă de acces în incinta mănăstirii este etajat pe 4 nivele, având o înălţime de aproximativ 15m şi o grosime a zidurilor de cca 2m. Primul cat este inaccesibil, iar etajele 2 şi 3 sunt prevăzute cu găuri pentru tragere, având rol în defensiva complexului mănăstiresc. Ultimul etaj, care adăposteşte clopotniţa, este adăugat probabil în epoca brâncovenească. Rolul defensiv al primelor faze ale incintei mănăstirii se pot vedea foarte bine pe zidul de lângă turn ce mai păstrează meterezele şi drumul de strajă, astăzi părţi a podului chiliilor.

Istoric

Începuturile mănăstirii sunt obscure, pierdute în pâcla deasă a timpului. S-a presupus că, iniţial, mănăstirea de piatră ar fi fost clădită pe un locaş de cult catolic mai vechi din lemn. În sensul acesta arhitectul Ion Trajanescu, interesat de istoriul manăstirii, culegea pe la 1910 o legendă locală conform căreia, la început ar fi fost o biserică, iar voievodul Radu cel Mare (posibil identificabil cu voievodul Radu I), ar fi ridicat actuala mănăstire pe fundaţia acesteia. Săpăturile arheologice din anii 1984-1985 nu au descoperit nici un fel de indidiciu în acest sens. Cu ocazia sondărilor făcute în acei ani au fost în schimb remarcate, la sud de actuala biserică, fundaţiile unei clădiri vechi, probabil de secol XIV, cu dimensiunile de 19m lungime şi cu grosimea zidurilor de 1,30m, încheiată cu un zid orientat nord-sud cu grosimea de 1,20m. Această clădire, neexcavată total datorită amplasării parţiale sub actuala biserică, este considerată a fi biserica originală a mănăstirii (Gh. T. Cantacuzino). Acest fapt este argumentat de orientarea zidurilor pe axa est-vest. Ulterior, arhitectul Cristian Moisescu, presupune, datorită liniei drepte a zidului lipsit de elementele specifice arhitecturii bisericilor, că porţiunea de zid sondată reprezintă de fapt rămăşiţele unei vechi incinte fortificate.

O altă teorie privitoare la ctitoriile anterioare celei ortodoxe este vehiculată de prof. Gh. T. Ionescu care consideră că actuala mănăstire ar fi luat locul unor aşezări ale catarilor (sau bogomililor), teorie care nu are nici un fel de suport argumentat.

În muzeul mănăstirii este păstrat un clopot spart în greutate de 250kg cu inscripţia S-a turnat acest clopot în numele lui Dumnezeu şi al Sfântului Nicolae 6965 (1456-1457), adică în timpul domniei lui Vlad Ţepeş însă primul document care să ateste mănăstirea este un hrisov datat 27 septembrie 1485 în care egumenul de atunci, Iosif Govoreanul, cumpăra câteva loturi de teren în oraş (la Râmnic probabil) de la Hijul. În lipsa altor dovezi sau izvoare scrise, presupunerile în ceea ce priveşte momentul întemeierii locaşului de cult duc la concluzia că acesta s-ar fi întâmplat pe undeva spre mijlocul secolului XV, probabil chiar în timpul domniei lui Vlad Dracul, cum reiese dintr-un document al lui Radu cel Mare, sau chiar spre începutul aceluiaşi secol, cum reiese din pomelnicul mănăstirii, care începe cu Mircea cel Bătrân. De altfel materialul arheologic cel mai vechi scos la lumină poate fi datat tot cam din acea perioadă, excepţia făcând zidul enigmatic de care am vorbit mai sus.

În timpul domniei lui Vlad Ţepeş se consumă un moment important, răzvrătirea lui Albu cel Mare, puternic feudal vâlcean, probabil înrudid cu Basarabii, care încearcă să-l înlăture pe domn. Acesta cotropeşte satele mănăstirii Glodul şi Hinţa (localităţi astăzi dispărute) pe care le avea [...] de la începutul Ţării Româneşti[...] (D.I.R., B. sec.XVII, vol.III, p.4) pustiind şi mănăstirea însăşi. În urma luptelor date cu voievoul ţării, Albu cel Mare este înfrânt [...]şi l-a prins şi l-a tăiat, pe el şi pe tot neamul lui.. Satele sunt confiscate de la viclean însă sunt date unor alţi boieri, ulterior fiind răscumpărate şi date mănăstirii de Radu cel Mare.

Pisania cea mai veche păstrată afirmă că [...] această biserică cine a zidit-o nu se ştie [...] iar Radu cel Mare [...] au dires-o şi au înfrumuseţat-o [...]. De altfel domnia acestui voievod a însemnat un moment important pentru acest locaş de cult. Voievodul reface aproape din temelii biserica [...] pe care am văzut-o părăsită de la sfânt răposaţii strămoşii noştri [...] (D.I.R., B, vol.I, p.241), îi confirmă vechile danii de la Vlad Dracul, bunicul său, Vlad Călugărul şi Smaranda (Salomia), părinţii săi, şi îi face alte multe danii.

După daniile făcute de acest voievod, mănăstirea Govora, devine una dintre cele mai importante mănăstiri ale ţării, ieromonachii continuând să păstreze şi să sporească moşiile ce întreţineau viaţa monahală şi spiritualitatea ortodoxă. În primăvara lui 1611, în urma invaziei şi jafului armatelor principelui Transilvaniei, Gabriel Báthory, lăcaşul este cu siguranţă afectat, însă documentele nu consemnează acest lucru, pagubele suferite fiind probabil minore.

În timpul domniei lui Matei Basarab, în urma unor ample lucrări de reconstrucţie, reconsolidare şi extindere, conform opiniei istoricului H. Stănescu („Arhivele Olteniei”, 1936, p.424), aici se instalează, în 1637, a doua tipografie cunoscută din Ţara Românească. Încă din primii ani de funcţionare, de sub teascurile acestei tipografii vor cunoaşte lumina tiparului lucrări importante ale culturii medievale româneşti precum Psaltirea slavonească la 1637-1638 şi mai ales la 1640 prima lucrare tipărită în limba română Pravila bisericească cunoscută sub denumirea de Pravila de la Govora, în traducerea călugărului Mihail Moxa. De altfel egumenul Meletie Macedoneanul, cel care a supravegheat şi încurajat activitatea de tipărire, este unul dintre cei mai importanţi stareţi ai mănăstirii, în cei 4 ani cât a condus lăcaşul (1636-1640) l-a făcut cel mai renumit şi mai bogat aşezământ monahal al ţării a acelui veac.

Un alt stareţ important a fost ieromonahul Paisie (1683 - 1715), în timpul căruia biserica mănăstirii este refăcută căci era "[...] prea învechită şi crăpată, cât îi venea vremea a cădea [...]" (Ghenadie Enăceanu, „Vizite canonice”, Bucureşti, 1892, p.23) iar interiorul a fost zugrăvit aşa cum se vede şi astăzi. Cu această ocazie a fost zugrăvit în pronaus şi chipul domnitorului Constantin Brâncoveanu; cât estede real, greu de stabilit, însă cu certitudine este cea mai veche reprezentare a chipului marelui cărturar. Acelaşi stareţ reface şi sporeşte mijloacele de întreţinere ale călugărilor, de altfel toate reparaţiile fiind făcute pe cheltuiala mănăstirii. Plecarea din scaunul stăreţiei mănăstirii Govora a acestui bun gospodar este legată indisolubil de decapitarea marelui voievod Constantin Brâncoveanu, legăturile dintre aceştia, sau relaţiile ieromonahului cu viaţa politică a epocii, rămânând încă necunoscute.

Alte reparaţii, la chilii şi trapeza mănăstirii, sunt făcute de către stareţul Ştefan Mănăstireanu (1762 - 1774; 1778 - 1782), lucrările fiind continuate de Mihail Tetoianu (1775 - 1778), iar ieromonahul Anatolie (1782 - 1787) reface uşa cea mare a clopotniţei stricată de Florea hoţul şi pictează bisericuţa cea mică a egumenului Ilarion (lucrare executată de zugravul Dimitrie).

După acestă perioadă de înflorire urmează decăderea, culminând cu perioada de stăreţie a arhimandritului Constandie (1805) care [...] lipsit de minţi [...] (Aurelian Sacerdoţeanu, „Pomelnicul Mănăstirii Govora” în „Mitropolia Olteniei”, nr.10-12/1961, p.821) a arendat păgubos parte din moşiile mănăstirii pe mai mulţi ani, băgând mănăstirea la grele datorii.

Egumenii ce i-au succedat, greci după naştere, au sporit starea de decădere judecându-se cu creditorii, pentru ca în 1814 toate averile mănăstirii să fie trecute în posesia Epitropiei spitalului străinilor, iar mănăstirea nu a mai înregistrat nici un stareţ până în 1842.

În timpul stareţului Nicandru Vasilescu (1863 - 1882) sunt refăcute chiliile, adăugându-se încă un etaj la cel existent. În timpul reparaţiilor la clădirea Episcopiei Râmnicului (1890) episcopul Ghenadie Enăceanu se mută temporar la mănăstirea Govora, cu această ocazie făcându-se unele reparaţii şi înbunătăţiri la clădirile anexe.

Pe 20 iulie 1959, regimul comunist, printr-un act arbitrar, modifică statutul mănăstirii, transformând-o în mănăstire de maici prin aducerea a 21 de călugăriţe de la Mănăstirea Bistriţa (judeţul Vâlcea), în frunte cu stareţa acestora Evghenia Racoviţă (1959 - 1964). Maicile care au urmat în stăreţie, au contribuit la refacerea şi modernizarea vieţii monahale din acest lăcaş de închinăciune, astfel că, în ziua de azi, Mănăstirea Govora se prezintă ca un giuvaer al artei medievale româneşti bine conservat şi apt de a duce mai departe spiritualitatea acestui neam.

Sursa: Wikipedia, enciclopedia liberă

Ai întrebări? Folosește contul tău de Facebook și întreabă aici!

Mănăstirea Govora
Impresii de vacanta
Ai fost la Băile Govora?
Publică-ți impresiile de vacanță!

Despre Băile Govora

Băile Govora (simplu Govora) este un oraş-staţiune aşezat în nord-estul judeţului Vâlcea, România. Numele de Govora îi vine din dialectul traco-dac şi înseamnă adâncitură, vale cu multe izvoare. Se poate ajunge la staţiune folosind DN Râmnicu Vâlcea - Horezu - Târgu Jiu. Istorie Băile Govora se dezvoltă târziu ca localitate urbană şi staţiune balneară. În anul 1876, ţăranul Gh [...]

0
0