Conecteaza-te cu contul de Facebook!
sau
E-mail:
Parola:
 
Conectare
Mănăstirea de la Brebu Brebu. Prezentare si informatii utile despre Mănăstirea de la Brebu Brebu.
Login with Facebook Contul meu Inregistrare Am uitat parola
 Romania
Ultima rezervare: acum 41 minute la Baile Felix

> > > > >

Mănăstirea de la Brebu

Mănăstirea de la Brebu este una dintre cele mai importante realizări arhitectonice ale domniei lui Matei Basarab şi a artei româneşti a secolului al XVII-lea.

Amplasare

Mănăstirea este amplasată în vatra localităţii Brebu Mânăstirii din actualul judeţ Prahova, în apropierea râului Doftana. Arealul geografic este încântător, situarea acestuia într-o depresiune a Sub-Carpaţilor, la poalele Bucegilor şi Grohotişului, conferă o climă dulce şi un aer curat cu calităţi terapeutice.

Arhitectură

Complexul arhitectural de la Brebu, conceput ca mănăstire şi curte domnească, este păstrat în forma iniţială, fiind unul dintre puţinele monumente medievale româneşti atât de bine conservate. Acesta este compus din:

Biserica mănăstirii ca arhitectură este asemănătoare cu cea de la Mănăstirea Dealu, de dimensiuni mari (30X10m), construită pe un plan triconic cu o turlă pe naos şi alte două mai mici pe pronaos, zidurile având grosimea de 2m şi sunt din cărămidă arsă şi piatră. Decoraţiunea exterioară este specifică bisericilor din Ţara Românească, săracă, singurele elemente decorative sunt două registre de firide şi un brâu de piatră în partea superioară, şi ancadramentele uşilor şi ferestrelor, acestea fiind realizate de meşterul Lupu (probabil un meşter adus din Moldova) şi reproduc modele ale goticului târziu moldovenesc. Decoraţiunea înterioară este de secol XIX (1843), cu refacerea picturii tâmplei şi altarului, operă a lui Sava Henţia între anii 1901-1902.

Casele domneşti sunt, ca arhitectură, specifice epocii. Construcţia este asemănătoare cu cea păstrată la Plumbuita, de dimensiuni relativ mari (11,80X30,20), formată din 9 camere şi o sufragerie, toate comunicând între ele. Subsolul este format din două pivniţe boltite, acesul în ele făcându-se printr-un gârlici peste care a fost aşezat un foişor.

Turnul de acces în incinta complexului este de dimensiuni mari, una dintre cele mai frumoase şi mai bine păstrate construcţii de acest tip din ţara noastră. Este aşezat pe latura sudică a incintei, având un parter şi trei etaje dominând prin înălţimea (aproximativ 20m) sa înprejurimile, de altfel unul din scopurile construcţiei fiind şi acela de foişor de observaţie. Primele două etaje sunt prevăzute cu metereze pentru arme de foc iar al treilea, folosit drept clopotniţă, are spaţiu deschis în toate părţile. Parte din pereţii interiori ai turnului au fost repictaţi de Sava Henţia.

Zidul de incintă, cu o înălţime de 6m, are formă octogonală neregulată. Este făcut din piatră şi cărămidă arsă, fiind prevăzut cu metereze pentru tragere. Sub aceste metereze încă se mai pot observa urmele unui drum de strajă de lemn, astăzi dispărut.

Chiliile şi clădirile anexe erau situat pe latura de vest a incintei, astăzi fiind dispărute în întregime, locul existenţei lor fiind marcat cu ocazia lucrărilor de restaurare terminate în 1963.

Istoric

Lucrările de construcţie au început la o dată anterioară celei de 27 noiembrie 1640, când, în actul solemn emis de voievod, având semnătura autografă şi pecetea mare a ţării, prin care readucea mănăstirile autohtone la stăpânii lor fireşti şi a practicilor dării ca metoh, pomenea de mănăstirea Brebu ca despre o mânăstire ridicată din temelii de domnia sa, iar, în aprilie 1641, în actul de întărire al Patriarhiei de la Constantinopol se confirma acelaşi lucru („Catalogul documentelor Ţării Româneşti din Arhivele Statului“, vol.V 1640-1644, Bucureşti, 1985, p.111-113, 179-180). Cu toate acestea, în lunga pisanie din pronaos, păstrată integral, se spune că „[...]s-a început a se zidi în luna lui iunie 27 de zile, în anul 7158 (1650)[...]“. Este greu de explicat inadvertenţa aceasta, unii cercetători afirmând că la 1650 erau terminate lucrările, iară nu începute, motivele unui aşa lung termen de execuţie fiind puse pe seama luptelor cu Vasile Lupu şi a tulburărilor create de revolta seimenilor.

În ciuda acestei pisanii, actele arată că această mănăstire, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gavriil, Azrael şi Rafail, era gata, sau măcar funcţională, la 1641. Două acte, unul din 9 martie, prin care voievodul cumpăra pământ de la mai mulţi moşneni „[...]ca să fie fiiă mării sale şi svintii mănăstiri de moşăe[...]“, iar în al doilea din 28 aprilie mută un rumân al mănăstirii Mislea pe moşiile din Brebu, ştiut fiind faptul că satul, la cea dată, era un sat exclusiv de oameni liberi. De altfel aceste înzestrări cu pământuri în satul de moşneni nu a fost tocmai un act de bunăvoinţă al acestora căci la 12 iulie 1654, după moartea marelui voievod, într-un act emis de Constantin Şerban se spune că „[...]Matei voievod, după ce a zidit domnia sa mănăstire acolo la Brebu, el a fost hotărnicit toată moşia Brebului cu 12 boieri şi cu jupanul Preda mare vornic şi a propit moşia megieşilor, de a pus pe toţi megieşii în mijlocul pădurii şi le-a aprins casele ca să nu se mai întoarcă[...]“ (apud Ştefan Andreescu „Mănăstirea Brebu“ în „Glasul Bisericii“, nr. 1-2, 1968), de altfel prin acest act se dă ânapoi brebenilor jumătate din moşia luată prin metodele arătate mai sus. După aceste „cumpărături“ în sat, au mai urmat şi alte înzestrări cu moşii cum rezultă din actele vremii (Voineasa, Titeasa, Şopârlige şi Moceasca).

La sfârşitul domniei lui Matei Basarab lucrările la finisaje, precum şi pictura bisericii, nu erau gata în ciuda eforturilor celor doi ispravnici Mogoş, iuzbaşa din Păuleşti şi Antonie postelnicul din Negoieşti, iar ca prim egumen este atestat din pisanie chir Vasilie monahul, probabil acelaşi care la 1646 va fi menţionat ca egumen la Mănăstirea Plătăreşti.

Domnitorul Antonie din Popeşti recondiţionează turnul incintei înzestrându-l cu un clopot, astăzi dispărut.

Conflictul iscat de deposedările forţate s-a acutizat după moartea lui Matei Basarab conducând firesc la un dezinteres al locuitorilor faţă de mănăstire aceasta intrând încet în paragină, Constantin Brâncoveanu găsind sfântul locaş într-o stare jalnică. Prin două acte datate 24 februarie 1689 şi 2 iulie 1690 reconfirmă vechile privilegii ale mănăstirii şi scutesc de dări un numar de 52 de localnici pentru a ajuta la terminarea lucrărilor de finisare şi executarea picturii murale (astăzi păstrată numai fragmentar la unele din arcade ferestrelor). Prin aceste acte, precum şi prin cele ulterioare, dă în seama unei părţi a locuitorilor grija privind întreţinerea clădirilor în schimbul unor scutiri de dări. Această atitudine va provoca o scindare a satului în, aşa cum este cunoscut azi, Brebu Mânăstiresc şi Brebu Megieşesc.

Totuşi această reorganizare a administraţiei mănăstirii nu se dovedeşte a fi cea mai eficientă căci conflictul cu moşnenii brebeni nu s-a stins deci, în continuare, mănăstirea a continuat să se ruineze treptat. Grigore al II-lea Ghica, văzând că biserica „[...]au rămas slabă şi foarte săracă[...]“, într-un act din 8 mai 1752, trece administrarea mănăstirii din mâinile urmaşilor celor lăsaţi de Constantin Brâncoveanu în cea a Eforiei Spitalului Pantelimon din Bucureşti, egumenul şi călugării având a se ocupa de cele sprituale, iar spitatlul de cele materiale. Această închinare avea să fie un contract în toată regula în care, călugării în schimbul administrării şi întreţinerii bunurilor (reparaţii, construcţii etc.) dădeau o sumă anuală de 25 de taleri. Tot Eforia se ocupa şi de numirea de egumeni, precum şi de numirea şi întreţinerea a doi preoţi pentru locuitorii din sat.

Cutremurul puternic din 1802 dărâmă turlele bisericii, surpă zidurile şi fisurează turnul de la intrare dărâmând partea superioară. Ceva reparaţii s-au făcut abia între anii 1828-1836 când se refac turlele, însă din lemn, punându-se şi o inscripţie. În 1838, un alt cutremur mare devastează mănăstirea, refăcută parţial, chiar în acelaşi an, de arhimandritul Teodor Cernicanul.

La mijlocul secolului al XIX-lea aici a funcţionat o impresionantă bibliotecă a arhimandritului Ghenadie Pârvulescu conţinând manuscrise vechi şi cărţi valoase. Din nefericire acestea toate au dispărul în incendiul din 1 decembrie 1855 care a mistuit în întregime chilile şi anexele.

În 1863, odată cu secularizarea averilor mănăstireşti, mănăstirea Brebu este desfiinţată şi reorganizată ca biserică de mir, pământurile şi bunurile călugărilor trecând în patrimoniul Eforiei Spitelelor Civile care le-a scos la licitaţie. Casele domneşti, şi ele luate de Eforie, au fost transformate mai întâi în casă de vacanţă pentru elevele de la azilul „Elena Doamna“, apoi în sanatoriu, preventoriu, între 1950 şi 1957 în casă de bătrâni ca, în sfârşit, în 1959 să devină muzeu.

Lucrări de reconstrucţie şi restaurare au fost făcute în anii 1843, de către domnitorul Gheorghe Bibescu, 1930, când s-a refăcut faţada, 1939, când s-au dărâmat turlele de lemn şi pridvorul adăugat în secolul al XIX-lea redândui-se aspectul iniţial. După instaurarea republicii, are loc cea mai mare campanie de restaurare şi recondiţionare a ansamblului arhitectonic între anii 1955-1960, rafăcându-se turlele de piatră, dărâmându-se ce a mai rămas din chiliile mai noi şi marcându-se cele vechi etc. Cu această ocazie biserica este închisă pentru slujbe şi, împreună cu tot complexul, este transformată în muzeu de istorie şi artă medievală.

La 23 aprilie 1961 izbucneşte un incendiu de proporţiii necesitând o altă lucrare de restaurare terminată în 1963, dând aspectul mănăstirii aşa cum era în secolul al XVII-lea şi aşa cum o putem vedea în zilele noastre.

Sursa: Wikipedia, enciclopedia liberă

Ai întrebări? Folosește contul tău de Facebook și întreabă aici!

Lacul Brebu

Despre Brebu

La 100 Km. de Bucuresti, 40 Km. de Ploiesti si 4 Km. N-E de Câmpina, pe un platou lung de 10 Km. si lat de 0,5-2,5 Km., asezat pe stânga râului Doftana, la 4 Km. de confluenta ei cu râul Prahova, se afla comuna Brebu. Legat de culmea Grohotisului ca o peninsula, prin muntele Paltinitet ce este continuat cu Muntii Nemernic si Barbes, înconjurat pe trei parti de dealuri, de care este despartit prin râurile Do [...]

1
0