Conecteaza-te cu contul de Facebook!
sau
E-mail:
Parola:
 
Conectare
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Totoreni Tărcaia. Prezentare si informatii utile despre Biserica Adormirea Maicii Domnului din Totoreni Tărcaia.
Login with Facebook Contul meu Inregistrare Am uitat parola
 Romania
Ultima rezervare: acum 54 minute la Sovata

> > > > >

Biserica Adormirea Maicii Domnului din Totoreni Tărcaia

Având hramul “Adormirea Maicii Domnului”, biserica este una dintre cele mai interesante edificii religioase din zona Beiuşului datorită prispei de pe latura sudică a naosului, numită de localnici perindele. Folosite ca "loc de detenţie", perindelele amintesc de o altă funcţie decât cea religioasă, cea de loc de judecată, pe care o avea biserica. Folosită şi azi ca şi în trecut atât de locuitorii satului Totoreni cât şi de locuitorii satului Băleni.

Biserica este datată printr-o inscripţie aflată pe una din grinzile pronaosului, în exterior, în partea stângă a intrarii: “Ziditu-s-au această sfântă beserică după întrupare Domnului Leatu 1697”. În data de 23 martie 1745, locuitorilor satelor Totoreni, Tărcăiţa, Mierag şi Băleni li se aprobă două măji de fier "pentru şindrilit şi podit", fapt ce ne arată ca la aceea dată locuitorii satelor mai sus pomenite foloseau o singură biserică, cea din Totoreni.

În urma vizitei canonice a episcopului Meletie Covaci efectuată în anul 1752 se întocmeşte unul dintre cele mai importante şi cuprinzătoare rapoarte cu privire la situaţia bisericilor din districtele Beiuş, Beliu şi Vaşcău. Potrivit acestui raport, biserica din Totoreni este din lemn şi acoperită cu şindrilă.

Pictura bisericii este realizată de către pictorul Simion Darabant care a pictat şi biserica din Tărcăiţa în 1816 şi biserica din Gurani în 1814. O inscripţie din partea de nord a iconostasului ne aminteşte: "Această sfântă beserică s-au zugrăvit cu cheltuiala satului Totoreni cu strădania parohului Mihail, sfăt Mlende Urs în anul Domnului 1818". Continuarea inscripţiei o găsim în partea de sud a iconostasului:"...şi cu cheltuiala Bălenilor prin sârguinţa preotului Mihai Popovici, sfăt Popa Ştefan în anu 1818...zile. Au zugrăvit Simion Darabant pentru pomenirea sufletelor".

În absida altarului, în partea de sud găsim următorul text: „Acest sfânt altar s-au făcut cu cheltuiala părinte(lui) Popovici Mihai paroh în Totoreni în anul 1818 iunie".

În anul 1927, acoperişul de şindrilă este înlocuit cu cel de acum din ţiglă şi tablă pentru turn. Aceste modificări survenite determină aspectul de azi al acoperişului.

Locuitorii satului Totoreni ocupă partea stângă a bisericii iar cei din Băleni partea din dreapta. Acelaşi algoritm se foloseşte şi la îngroparea morţilor în cimitir.

- Perindelele

Termenul de perindele, cu variantele belingeriu sau perindeu derivă din termenul german pranger care semnifică sensul de „stâlp al infamiei”. Versiunea maghiară a termenului, pelenger, care probabil derivă din acelaşi termen german are înţelesul de „scaun de boicot”. Toţi aceşti termeni arată că este vorba de un loc sau de un obiect destinat ispăşirii unei pedepse pentru fapte nelegiuite.

Vechea biserică de lemn din Totoreni este singura care păstrează amintirea pendelelor. Prispa aparentă, situată pe partea de sud a naosului, i-a fost dată, potrivit vechii tradiţii, o destinaţie specială, anume de loc de pedeapsă pentru cei certaţi cu bunele moravuri. Se spune că acest loc de ispăşire a pedepsei, nu era un loc de tortură a penitentului ci reprezenta, prin aşezarea celui osândit de comunitate cu mâinile în jurul perindelelor, un mijloc de condamnare morală, mai ales prin supunerea ruşinii publice pentru faptele sale nelegiuite, cu prilejul ieşirii oamenilor din biserică, când aruncau asupra persoanei osândite cuvinte de ocară.

În perindele se băgau „femeile stricate”, hoţii dar şi cei care furau brazdă din pământul vecinului. Sancţionarea efectivă avea loc prin aşezarea acestora în genunchi, cu mâinile şi cu capul petrecute printre bârnele de lemn care glisau între doi stâlpi situaţi la un capăt şi celălalt al târnaţiului, între talpă şi „cosoarbă”. Astfel, palmele şi capul vinovatului rămâneau afară, corpul era în perindele. Perioada de şedere în perindele variază în funcţie de interlocutor, unii spunând că perioada nu era mai lungă de o zi, de două zile, de dimineaţa până seara sau după alţii perioada dura chiar şi o săptămână sau două, vinovatul primind mâncare şi apă.

Judecata se făcea probabil după slujba din biserică, numindu-se „strigarea la biserică”, judele fiind cel care îl băga pe vinovat în perindele.

Construită în anul 1697, interiorul locaşului a fost pictat în 1818, dată când biserica a trecut printr-o amplă renovare şi tot atunci uşa care ducea din tindă în perindele a fost desfiinţată. În locul uşii s-au bătut scânduri groase care şi ele au fost zugrăvite în continuarea pereţilor tindei. Rezultă că perindele au putut fi folosite ca loc de pedeapsă între anii 1697 şi 1818, dar nu mai târziu.

Informaţii despre perindele găsim şi în alte părţi din judeţul Bihor. Pe o carte veche păstrată la biserica de lemn din Căpâlna se menţionează existenţa judecăţii prin perindele.

În Criştioru de Jos sunt semnalate un alt tip de perindele. Acestea se aflau lângă biserica satului. Judecata era făcută de bătrânii satului şi de preot, dar erau consultaţi şi tinerii.

În localitatea învecinată Poiana, perindelele funcţionau până la sfârşitul secolului al XIX-lea. În Honţişor, oamenii erau judecaţi în belingeriu, care era atârnat în târnaţiul bisericii.

- Paştele morţilor

Obiceiul numit în alte părţi ale ţării „praznicul bisericii”, se confundă în Tara Crişurilor cu „ziua morţilor” sau „paştele morţilor”. În Totoreni, paştele morţilor se sărbătoreşte în prima duminică după Paşti, în Duminica Tomii. Obiceiul există şi în satele din vecinătate, ziua în care se ţine această sărbătoare putând fi şi a doua zi de Paşti. Sărbătoarea este rezervată evocării celor dispăruţi, ocazie cu care neamurile se reîntâlnesc în cimitirul satului. Biserica fiind în centrul cimitirului, se înţelege că una din funcţiile ei era şi funcţia ceremonial-funerară. Cu această ocazie se pun pomeni pe morminte, ocazie cu care se aduc la cimitir vase de ceramică ce se dau în dar spre pomenirea celui dispărut. Se aduce la cimitir mâncare şi ţuică, în unele sate oamenii cinstindu-se între ei ca la o adevărată sărbătoare.

Ai întrebări? Folosește contul tău de Facebook și întreabă aici!

3
0