Biserica Franciscană

Biserica şi Mănăstirea Romano-Catolică Franciscană din Cluj-Napoca se află în actuala Piaţa Muzeului nr.2 (fosta Piaţa Mică, Piaţa Carolina, Piaţa Dimitrov), fiind unul din edificiile cele mai vechi şi semnificative clujene.

Iniţial pe acest loc a existat o mai veche biserică romano-catolică, prima din Cluj, ridicată în sec. XI-XII, dar distrusă în timpul primei invazii a tătarilor (1241). După distrugerea acesteia, pe locul ei a fost ridicată în perioada 1260-1290 actuala biserică.

Lăcaşul de cult a fost proiectat într-un stil romanic târziu. Se presupune că la început ea a fost o parohie mică, primită în folosinţă de călugării romano-catolici benedictini la 1390. În 1442 benedictinii au iniţiat o serie de măsuri de dezvoltare a parohiei: biserica a fost lărgită (lucrări în stil gotic) şi a fost ridicată o mănăstire lângă biserică, cu sprijinul domnitorului Iancu de Hunedoara.

Odată cu alungarea ordinelor religioase catolice de către protestanţi în martie 1556, clădirea mănăstirii nu a mai fost folosită cu scop religios. Până în 1557 în clădire a locuit regina Ungariei Izabella, după care lăcaşul a fost transformat în şcoală (unitariană din 1568). Din 1609, conform cu dorinţa principelui Gabriel Báthory, clădirea a fost donată cultului reformat-calvin. În 1693 este instaurată dominaţia Casei Habsburgice, iar biserica şi mănăstirea este retrocedată Bisericii Romano-Catolice, ele fiind folosite de călugării iezuiţi. Aceştia vor înfiinţa în clădire o şcoală proprie. Aceasta va funcţiona până în 1725, când iezuiţii sunt forţaţi să se mute, datorită revenirii franciscanilor romano-catolici în oraş.

Odată cu anul 1728 franciscanii iniţiază o campanie de restaurare a bisericii şi construiesc turnul, acesta fiind principala componentă în stil baroc.

Din 1898 în faţa bisericii se află amplasat Obeliscul Carolina, după mutarea sa din Piaţa Unirii.

În interiorul mănăstirii se afla o bibliotecă vestită a franciscanilor, colecţie care depăşea o mie de volume. În perioada anilor 1906 - 1948 în mănăstire a funcţionat tipografia Sfânta Bonaventura, care tipărea diverse reviste religioase („Lumea catolică”, „Sfânta Cruce”, ş.a.).

Ultimele restaurări ale edificiului au fost efectuate în perioada 1976-1978, urmate apoi de altele în 1980-1986. Cu aceste ocazii au fost redescoperite o serie de elemente gotice ale lăcaşului. În 1949 lăcaşul a fost confiscat franciscanilor, după ce autorităţile comuniste au decis să dizolve ordinul franciscanilor în România. Doar după 1990 biserica a revenit în proprietatea ordinului romano-catolic franciscan, împreună cu o parte din vechea mănăstire. După ce autorităţile comuniste au desfiinţat ordinele religioase, clădirea mănăstirii a adăpostit „Şcoala de Muzică”, devenită ulterior „Liceul de Muzică Sigismund Toduţă”, care există şi astăzi.
Deasupra intrării în lăcaş se află statuia Fecioarei Maria (vezi foto), protectoare a bisericii. Pe frontispiciu sunt amplasate 2 opere ale sculptorului Johannes Nachtigall: statuia Sfântului Francisc şi statuia Sfântului Anton.

În interior se poate admira amvonul, o altă lucrare a lui Johannes Nachtigall. Amvonul a fost decorat cu o reprezentare a lui Isus înconjurat de cei patru evanghelişti. Pe coroana amvonului este înfăţişată urcarea la cer a lui Isus, iar pe altarul principal este o reproducere făcută în 1730 după un tablou din biserica „Santa Maria Maggiore”, din Roma, care o reprezintă pe Sf. Maria.

Pe partea din sud a bisericii sunt trei capele, fiecare dintre ele având dedesubt înmormântate diferite personalităţi. Cea estică a fost destinată familiei guvernatorului Zsigmond Kornis (care a donat bisericii o reprezentare a Mântuitorului răstignit pe cruce), al cărei autor nu este cunoscut. Celelalte două capele au fost denumite Sf. Ştefan, respectiv Sf. Iosif.

corectează...